23 Oct

Medierea in materie penala

MOTTO: “Razbunarea este intodeauna placerea unei minti slabe si inguste”. Juvenal

In literatura juridica de specialitate, dreptul penal mai este denumit si drept criminal, denumire ce deriva de la cuvantul latin crimen- crima, adica fapta infractionala interzisa, iar din acest punct de vedere, dreptatea se intemeiaza intotdeauna pe un drept.

Asadar, dreptatea este respectarea riguroasa a drepturilor fiecaruia (justitia vine de la jus “drept” ) si are semnificatia de a acorda fiecaruia dreptul sau.

Mai tarziu, specialistii in criminologie au inovat alte modalitati de solutionare a conflictelor in materie penala, in opozitie cu abordarile traditonale ale criminalitatii, modelele consensuale fiind promovate ca alternativa la sistemul penal clasic. Modelele consensuale de rezolvare a conflictelor sunt cunoscute sub diverse titulaturi: justitie comunitara, justitie restaurativa, justitie informala, dar in practica aceste modalitati consensuale, ca mijloc complementar la justitia clasica poarta denumirea de mediere.

Aparitia in Romania a unui cadru legal privind activitatea de mediere, s-a produs in anul 2006, legislativul adoptand Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea activitatii de mediator. In art.67 din L. nr.192/2006 se precizeaza ca: “dispozitiile din prezenta legea se aplica in mod corespunzator si in cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala“.

Doctrina juridica a retinut ca, retragerea plangerii prealabile reprezinta manifestarea de vointa a persoanei vatamate de a renunta la plangerea penala introdusa anterior, pana la ramanerea definitiva a hotararii. Institutia impacarea partilor este conventia dintre persoana vatamata si faptuitor , incheiata in scopul de a inlatura consecintele savarsirii infractiunii. In acest sens, trebuie retinut faptul ca retagerea plangerii are loc in rem, cu alte cuvinte fata de infractiune, pe cand impacarea in personam, adica fata de faptuitori.

Aceste infractiuni sunt expres prevazute in Codul penal, dupa cum urmeaza: lovirea sau alte violente (art.180 C.pen.),vatamarea corporala (art.181 C.pen.), violare de domiciliu(art.192 C.pen), seductia (art.199 C.pen), furtul(art.210 C.pen.), abuzul de incredere (art.213 C.pen.), distrugerea (art.217 (C.pen.), tulburarea de posesie (art.220 C.pen.), abandonul de familie(art.305 C.pen), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art.307 C.pen), tulburarea folosintei locuintei (art.320 C.pen).

Potrivit modificarilor promovate prin L. nr.370/2009 la legea medierii in art.6 se prevede ca : “Organele judiciare si arbitrale , precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii de mediere si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele”.

O semnificatie aparte o are implicarea Consilului Europei in conceptualizarea si institutionalizarea justitiei restuarative si a medierii. In aceasta directie, autoritatile legislative din Romania au introdus medierea in noul cod de procedura penala, raspunzand cerintelor inserate in instrumentele internationale referitoare la solutionarea pe cale neoficiala a disputelor si evitarea justitiei clasice, transpunand astfel in dreptul intern: Decizia-cadru a Consilului European 2001/220/J1 din 15.03.2001, privind victimele in procedura penala care obliga statele membre Uniunii Europene de a promova medierea in cauzele penale si de a asigura cadrul juridic adecvat ca intelegerile dintre infractor si victima realizate prin intermediul acestor medieri, sa fie luate in considerare in cadrul procedurii penale.

Procesul penal contemporan are doua caracterisitci principale : este de natura contradictorie si priveste doar in trecut, el nu face decat sa produca invingatori si invinsi, ori, acest lucru ofera insatifactie participantilor in procesul penal avand in vedere ca majoritatea problemelor societatii nu mai sunt remediabile prin acest model juridic, pentru ca uneori, partile aflate in conflict solicita fie pe langa repararea raului produs, cu repunerea partilor in stare anterioare sau fie transformarea relatiei deteriorate.

Intr-o societate atat de preocupata de pedepsire, infractorii sunt “ascunsi” si nu sunt responsabilizati pentru actiunile lor, iar victimele sunt, pur si simplu, uitate, a constituit o noua paradigma a justitiei care s-a dezvoltat in baza experientei acumulate in decursul dezvoltarii societatii omenesti permitand ca victimele si infractorii sa decida care este cea mai adecvata metoda de a raspunde raului produs prin infractiune.

In materie penala, justitia restaurativa realizata prin medierea victima –infractor, reprezinta modelul de referinta , care implica o intalnire a partilor in prezenta unui mediator. Medierea se poate desfasura in prezenta celor doua parti (medierea directa), sau daca victima nu doreste sa-l intaneasca pe infractor, se pot organiza intalnire separate cu fiecare dintre parti (medierea indirecta).

Conceptul de justitie restaurativa, dezvoltat de Helen Bowen in lucrarea “Justitie Restaurativa –Teme si Practici Contemporane” sustine ca: “Justitia restaurativa este singura modalitate prin care putem reduce numarul tot mai mare al acelora care sunt trimis la inchisoare. Cercetarile au demonstrat ca inchisorile dau nastere la infractori. Probabilitatea ca o persoana sa recidiveze creste foarte mult o data cu intrarea acesteia in inchisoare. Inchisorile incurajeaza negarea. Negarea in grup da forta, intareste. In acest cadru remuscarile si bunavointa sunt virtual inexistente. In schimb, un sistem care permite victimei sa-si exprime durerea resimtita personalizeaza infractiunea si obliga infractorul sa asculte si sa constientizeze. Negarea este dificila si acceptarea responsabilitatii e singura posibilitate logica. Infractorul intelege si constientizeaza direct, in mod participativ, consecintele faptelor sale si nu prin intermediul unei bucati de hartie, fie ea proces –verbal sau rechizitoriu . Victima poate spune infractorului suferinta sa. Infractorul poate spune victimei de ce a comis fapta. Ambele parti se gasesc in situatia benefica de a oferi si primi informatii pe care, altfel, nu le puteau detine. Daca asemenea schimburi au loc intr-un mod sigur si structurat, cu siguranta ca pot fi constituite si comunitati care pot sa traiasca in pace.’’.

Lasa un comentariu