10 Nov

Directiva 2008/52/CE – aspecte ale procedurii de mediere

Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 Mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială

Prezenta directivă ar trebui să se aplice cazurilor în care o instanța trimite părțile să recurgă la mediere sau în care dreptul național prevede medierea.

Mai mult decât atât, în măsura în care un judecător poate acționa ca mediator în conformitate cu dreptul național, prezenta directivă ar trebui să se aplice de asemenea medierii efectuate de un judecător care nu este implicat în nicio procedura judiciară conexă domeniului sau domeniilor litigioase.

23 Oct

Recomandarea nr.99(19) privind medierea in materie penala

(adoptata de Comitetul Ministrilor in 15 septembrie 199 la 679-a reuniune a delagatiilor ministrilor)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b. din Statutul Consiliului Europei,

Observând că statele membre tind din ce în ce mai mult să recurgă la mediere în materie penală, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare, axată pe rezolvarea problemei şi pe implicarea părţilor, în completarea sau ca alternativă a procedurii penale tradiţionale;

Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei, a infractorului şi a tuturor celor care sunt priviţi ca părţi, dar şi implicarea comunităţii în procedura penală;

10 Oct

Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Parlamentul României
Lege nr. 192/2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
Publicat in MOF nr. 441 – 22/05/2006
___________
Text actualizat la data de 25.11.2010. Actul include modificările din următoarele acte:
- Legea nr. 370/2009 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 03/12/2009.
- Ordonanţa nr. 13/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 30/01/2010.
- Legea nr. 202/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26/10/2010.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.